Povestea lui @

Primul care a folosit simbolul cu pricina a fost inginerul Ray Tomlinson, care şi-a trimis singur primul e-mail din istoria calculatoarelor, în 1971. Inspectând tastatura, el a ales semnul @ pentru desemnarea adresei, tocmai pentru a nu da naştere la confuzii, dat fiind că acesta nu putea figura în niciun nume de utilizator. Interesant este însă modul cum a ajuns semnul respectiv pe tastatura calculatoarelor. Bruno Giussani ne povesteşte (The Standard, 7 mai 2001) istoria acestui semn.

Călugării Evului Mediu, care istoveau asupra manuscriselor miniate, au contractat literele prepoziţiei latine "ad" - semnificând, în funcţie de context, "la", "spre", "pentru" - într-un singur caracter. În secolul al XVIII-lea, @ a devenit un simbol comercial care indica preţul pe unitatea de produs, ca în exemplul " cinci mere @ 10 cenţi fiecare". Lingvistul Denis Muzerelle susţine însă că originea semnului @ este prepoziţia franceză "a", preluată şi de negustorii germani, cu aceeaşi semnificaţie de preţ unitar.

De curând însă, un cercetător italian a descoperit documente comerciale veneţiene datând din secolul al XIV-lea, în care semnul @ reprezenta o unitate de măsură a cantităţii, un vas de dimensiuni standardizate, aşa-numita "anfora". Giorgio Stabile a descoperit un dicţionar latino-spaniol din 1492, în care "anfora" era tradus ca "arroba", de data aceasta o măsură a greutăţii. Tradiţia comercială îndelungată a lui @ a făcut ca semnul să fie inclus în claviatura primei maşini de scris mecanice de tip Underwood, fabricată în 1885. Tastatura standard a calculatorului a preluat toate caracterele maşinii de scris, transformate în impulsuri electronice binare prin intermediul codului ASCII. Semnul @ a parazitat calculatorul până când apariţia Internet-ului i-a dat o largă utilizare.

Originile diverse, plurilingvistice ale semnului explică varietatea echivalentelor lui verbale. Spaniolii şi portughezii îl pronunţă "arroba", conform tradiţiei lor. Corespondentul francizat al lui "arroba" este "arobase", de unde românescul "a rond". Americanii şi britanicii îi spun "at". Germanii, estonienii şi japonezii s-au conformat modelului anglo-saxon. Semnul @ este pronunţat "at-Zeichen" în germană, "ät-märk" în estonă şi "atto-maak" în japoneză.

În multe limbi, printre care şi a noastră, se preferă exprimarea metaforică, cu referire la elemente animaliere. "Coadă de maimuţă" este echivalentul verbal al lui @, preferat de olandezi, finlandezi, maghiari, polonezi, români şi sud-africani. În mod bizar, unele popoare asociază cu @ un mic animal ale cărui însuşiri contrastează vădit cu rapiditatea tehnologiei informaţionale, anume melcul. Mulţi francezi îi spun lui @ "petit escargot", italienii îl denumesc "chiocciola", coreenii "heliko". De altfel, termenul "heliko" desemnează melcul şi în esperanto.

Pentru danezi şi suedezi, @ sugerează un elefant, fapt legat probabil de distincţia daneză cea mai înaltă, "Ordinul Elefantului Alb". Unii maghiari preferă să-i spună "vierme" în loc de "coadă de maimuţă", norvegienii îl denumesc "codiţă de porc", chinezii "şoricel" (ceea ce duce la confuzia cu "mouse-ul"), ruşii îi spun "căţel". Cea mai simpatică pronunţie este însă cea finlandeză, "miukumauku", sugerând mieunatul unei pisici încovrigate.
Alte metafore sunt legate de hrană. Pentru unii suedezi, @ sugerează batonul de scorţişoară ("kanelbulle"). Cehii se inspiră din hering-ul picant ("zavinac"), fel de mâncare nelipsit din meniul localurilor pragheze, care-l prezintă elegant rulat. Spaniolii îl denumesc uneori "ensaimada", un covrig dulce, în formă spiralată, produs tipic din insula Majorca. Evreilor de origine europeană, @ le aminteşte strudelul vienez.

Dincolo de pitorescul asociaţiilor, varietatea metaforică a expresiilor care desemnează pe @ este interesantă prin semnificaţia ei culturală. Internet-ul este un puternic instrument al globalizării şi, ca atare, este perceput de mulţi ca o ameninţare pentru diversitatea culturilor. Adoptarea generalizată a simbolului @ este firească, date fiind considerentele tehnice, dar are o semnificaţie care trece dincolo de ele. Presiunile globalizării nu se manifestă de azi, de ieri, ele au fost prezente, de pildă, şi atunci când s-a adoptat, la noi, în secolul trecut, grafia latină. Aceasta a însemnat o mai bună comunicare scriptică, dar a avut drept consecinţă aplatisarea unor subtile diferenţieri fonologice, reflectate, de pildă, în perioada alfabetului de tranziţie, de u final şi de i scurt. Ezitările de pronunţie, perceptibile încă astăzi, arată contradicţia dintre limba scrisă şi cea vorbită. Scrisul s-a pretat uşor globalizării, oralul a rezistat, inventând metafore şi jocuri de cuvinte. Faptul că sursa acestora se găseşte în naturalitate, în lumea animalieră şi cea culinară, arată un efort imaginar de compensare a abstracţiunii tehnologice. De asemenea, diversitatea cuvintelor şi expresiilor asociate lui @ în limbile naţionale constituie reacţia culturilor locale împotriva presiunii uniformizatoare a unei tehnologii care se manifestă preponderent scriptic.