Tentaţia de a fi un altul. Nu e ceva nou, ba, chiar este una dintre întrebările pe care adversarii Web-ului, bănuitorii şi cârcotaşii, au pus-o de la bun început. În ce măsură ştim cu cine avem de-a face? Asta pe de o parte. În ce măsură ne putem scinda personalitatea, putem fi cineva complet diferit, putem înşela încrederea celui cu care stăm de vorbă.
Există exemple celebre ale câtorva navigatori de Web care au izbutit ca ani de-a rândul să joace roluri complet diferite de personalitatea lor de zi cu zi. Mai ales schimbările de sex sunt notabile. Am şi eu astfel de experienţe. Tentaţia este ludică, deşi majoritatea ne aflăm, odată pe Internet, deja la vârsta la care să ştim că nu orice joc e şi nevinovat.
Şi ludicul vine din multe direcţii aici. Pe de o parte este plăcerea mascării, a carnavalului, mult mai veche decât tehnologia, înscrisă în datele genetice ale fiinţei. Supoziţiile celuilalt, mai ales eronate, pe de altă parte, ne fac să zâmbim, ne fac să ne simţim superiori, câteodată să hohotim. Apoi mai este momentul în care ştim cu cine avem de-a face, dar această cunoaştere este unidirecţională. Înşelăciunea, moral, nu este permisă, dar este, fără îndoială, cu rădăcini adânci în mecanismul nostru de gândire. Varianta sa light este când cei doi parteneri de discuţie se dezvăluie treptat fiecare simţindu-se la rândul său învingător sau învins la jocul de-a ghicitul.
Dacă am fi mai conştienţi de ce punem noi înşine în cei pe care-i întâlnim poate că aprecierea ar fi mai obiectivă... dar desigur atât de trunchiată, încât plăcerea prieteniilor pe Internet ar fi pusă serios sub semnul întrebării.
Şi atunci? Nu concluzii am aici de tras. Omul poate să fie stilul pentru Balzac, dar secolul acesta l-a dat pe Pessoa. Morala pe sârmă e o balerină atât de îndemânatică pe cât o vrem noi, nici mai mult, nici mai puţin, după cum fiecare ştim să râdem frumos sau hidos, după făptură.
Comentarii
Trimiteți un comentariu