Treceți la conținutul principal

Dieta Ioanei Ginghina

Ioana vrea să-i imprime acest stil de viaţa şi soţului ei, Alexandru Papadopol şi să-i puncteze avantajele alimentaţiei vegetale.

Actriţa a învăţat să aleagă verdeţurile, fructele, legumele şi seminţele, pe care le combină în anumite cantităţi, notează Adpm. Scopul este de a primi energie în corp şi de a elimina grăsimile, până la amânarea procesului de îmbătrânire.

„Alexandru râde de mine când vine vorba de hrana vie. Mă vede cum pun seara la hidratat migdale sau diverse, cum pun grâu la încolţit, cum cer frunze verzi în piaţă de care nu a auzit nimeni şi tot aşa. Acum că sunt libera, mi-am propus să-l mai vitaminizez şi pe el, care nu pot spune că mănâncă nesănătos, dar e foarte carnivor.”

„Dimineaţa nu mănâncă, doar bea cafea, dar l-am tentat cu câte un smoothie delicios, pe care îl bea cu plăcere, la prânz, sau când vine acasă îl aştept cu mâncare caldă, ovo-lacto-vegetariană, sufleuri de legume, dovlecel, brocoli, conopidă sau tocăniţe de legume cu sosuri delicioase şi sănătoase, vinete umplute cu paste şi legume, diferite supe cremă de legume şi leguminoase, asezonate toate cu garnitura de salată de ardei copţi, vinete sau diferite salate de vară.”

„Nici dulcele nu mi-a lipsit, aşa că i-am făcut, biscuiţi, torturi, creme şi îngheţate, raw şi vegane, care au ieşit delicioase”, a notat Ioana pe blogul ei


Andreea Raicu, Olivia Steer şi mai nou Ioana Ginghina se numără printre vedetele care au renunţat la carne pentru produsele vegetale.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Povestea unei pisici otravite

Nu stiu cati dintre voi sunteti propreari de animale si ati trecut prin asa ceva. Aici ma refer la caini, pisici,iepuri etc. Am si eu o psicuta(vagaboanda)negra in vasta de 2 ani, mama pentru a 2 oara,prima data de un puiut iar acum de trei golanasi. Ea nu este o pisicuta care sa stea doar in casa.De mica a cochetat si pe afara. Ieri se care afara dimineata sa-si faca treburile apoi vine inapoi se duce pe la puiuti ii linge putin le da lapte, se culca putin dupa care se trezeste si incepe sa umble prin casa. Nimic anormala pana aici. Mergand ea tot asa, dintr-o data observ ca tot isi scutura picioarele. .MI-am dat seama ca ceva nu e in regula cu ea(nefacand asa ceva pana atunci niciodata). O iau in brate ma uit in ochii ei cam tulburi, si simt cum ii tremura piciorusile (muschii). O pun jos pe covor.Incearca sa se ridice si sa merga dar i se impleticesc picioarele si tot cade.Incepe sa se agraveze din ce in ce mai tare. Rasufla din ce in ce mai repede, iar contractiile muschilor sunt ...

lectia de istorie-carol cel mare

Nascut la 2 aprilie 742, Carol cel Mare, fondatorul Imperiului carolingian, a fost rege al francilor din anul 768. În timpul domniei sale a cucerit Italia si a fost încoronat cu titlul de Imperator Augustus de papa Leon al III-lea, pe 25 decembrie 800, într-o încercare de a reînvia Imperiul Roman de Apus. A fost primul conducator al unui imperiu în Europa occidentala de la prabusirea Imperiului Roman. Se pare ca Prüm este localitatea în care s-a nascut fiul lui Pepin cel Scurt, din dinastia merovingienilor si al Bertradei, cel care va fi supranumit Carol cel Mare. În anul 768, la moartea tatalui sau, Carol a împartit tronul cu fratele sau, Carloman, care a murit în 771. Carol a domnit apoi singur asupra francilor proaspat trecuti la crestinism, dar care nu renuntasera definitiv la obiceiurile barbare. Asupra statului franc condus de Carol planau mai multe pericole. În Sachsen, nordul Germaniei de azi, se aflau sasii care continuau sa se închine zeilor barbari. În sud, se af...