A devenit deja un truism faptul că reacţia, comentariile, expresia şi relaţiile interpersonale ale inşilor în mediu de Web sunt mai sincere, mai lipsite de autocenzură, mai curajoase, fie în bine fie în rău. Cauzele sunt multiple, dar e probabil ca lipsa feedback-ului prin body language este principala justificare a faptului. Ochii, mâinile, mimica, poziţia celui din faţă-ne condiţionează sensul celor pe care le avem de spus. Pe vremuri psihologii sfătuiau soţii nemulţumiţui să-şi scrie din când în când scrisori. E acelaşi lucru. Când nici vocea şi, mai ales, nici prezenţa interlocutorului nu te întrerupe, orice punct de vedere poate fi susţinut cu o altă, mai completă, coerenţă.
La ce ar fi însă bună această constatare este, fără îndoială, mai greu de spus. Primii care au sesizat fenomenul au fost cercetătorii în disciplinele sociale care au înregistrat o participare aproape jenant de sinceră la chestionarele propuse online. Apoi alţii au încercat să obţină rezultate determinând on-line o critică mai la obiect a instituţiilor şi companiilor. În locul unei şedinţe pierzătoare de timp şi unde numai opinia unui segment mediu din gama de temperamente posibile se lasă ascultat şi asta în prezenţa fizică (cum altfel?) a şefilor - o listă de discuţii a departamentelor s-a arătat mai eficientă.
Apoi sunt chiar ei, inşii dedesubtul regimului de decizie. De foarte multe ori îşi închipuie că ştiu perfect de bine de ce nu merge sau nu merge cât ar trebui de bine propria instituţie. Iar vina o poartă manageriatul. Să încerce numai însă să-şi clarifice ideile în scris şi ar putea ajunge la concluzii surprinzătoare, de pildă de câte date false sau imaginare dispun, cât este coerent şi cât nu din teoriile proprii puse într-un cadru mai larg şi concret definit.
În fine, cultura noastră, ca şi o sumă de alte culturi învecinate, face ca mai orice listă de discuţii tematice să devină, în foarte scurtă vreme, o listă de discuţii generale, atinsă de flagelul flame war-urilor repetitive, de cele mai multe ori lipsite obiect. Fără a face o tragedie din asta, cred că, pur şi simplu, este forma de comunicare care ne caracterizează, că mai este, deasemenea, un ritual de trecere dur pentru oricine care se crede cu potenţial de leader.
Nu că m-aş aştepta ca azi, mâine, peste noapte toate instituţiile cu această posibilitate să-şi deschidă liste de discuţii interne generale sau pe departamente ca opinia fiecăruia să vină în contact cu a tuturor. Pentru asta va trebui să înţelegem mai întâi că, urmărindu-ne fiecare numai propriul interes îi facem numai deservicii, că, neavând încredere în nimeni şi refuzând în fapt prezumţia de nevinovăţie, ne otrăvim existenţa nu doar spiritual, ci chiar în profitul său cel mai concret. Ori pentru asta, mai va să treacă multă apă pe gârlă. Cănd va veni însă vremea, poate ne vom aminti, că, mutatis mutandi, în cazul acestei aplicaţii a Internetului la funcţionarea generală a unei instituţii, cred că am putea aplica pariul lui Pascal. Rău nu are ce să facă. Potenţialul câştig însă merită efortul.
La ce ar fi însă bună această constatare este, fără îndoială, mai greu de spus. Primii care au sesizat fenomenul au fost cercetătorii în disciplinele sociale care au înregistrat o participare aproape jenant de sinceră la chestionarele propuse online. Apoi alţii au încercat să obţină rezultate determinând on-line o critică mai la obiect a instituţiilor şi companiilor. În locul unei şedinţe pierzătoare de timp şi unde numai opinia unui segment mediu din gama de temperamente posibile se lasă ascultat şi asta în prezenţa fizică (cum altfel?) a şefilor - o listă de discuţii a departamentelor s-a arătat mai eficientă.
Apoi sunt chiar ei, inşii dedesubtul regimului de decizie. De foarte multe ori îşi închipuie că ştiu perfect de bine de ce nu merge sau nu merge cât ar trebui de bine propria instituţie. Iar vina o poartă manageriatul. Să încerce numai însă să-şi clarifice ideile în scris şi ar putea ajunge la concluzii surprinzătoare, de pildă de câte date false sau imaginare dispun, cât este coerent şi cât nu din teoriile proprii puse într-un cadru mai larg şi concret definit.
În fine, cultura noastră, ca şi o sumă de alte culturi învecinate, face ca mai orice listă de discuţii tematice să devină, în foarte scurtă vreme, o listă de discuţii generale, atinsă de flagelul flame war-urilor repetitive, de cele mai multe ori lipsite obiect. Fără a face o tragedie din asta, cred că, pur şi simplu, este forma de comunicare care ne caracterizează, că mai este, deasemenea, un ritual de trecere dur pentru oricine care se crede cu potenţial de leader.
Nu că m-aş aştepta ca azi, mâine, peste noapte toate instituţiile cu această posibilitate să-şi deschidă liste de discuţii interne generale sau pe departamente ca opinia fiecăruia să vină în contact cu a tuturor. Pentru asta va trebui să înţelegem mai întâi că, urmărindu-ne fiecare numai propriul interes îi facem numai deservicii, că, neavând încredere în nimeni şi refuzând în fapt prezumţia de nevinovăţie, ne otrăvim existenţa nu doar spiritual, ci chiar în profitul său cel mai concret. Ori pentru asta, mai va să treacă multă apă pe gârlă. Cănd va veni însă vremea, poate ne vom aminti, că, mutatis mutandi, în cazul acestei aplicaţii a Internetului la funcţionarea generală a unei instituţii, cred că am putea aplica pariul lui Pascal. Rău nu are ce să facă. Potenţialul câştig însă merită efortul.
Comentarii
Trimiteți un comentariu