Zidul a avut dintotdeauna două funcţii simultane şi contradictorii: apărarea şi închiderea. Comunităţile au fost cele care au ales să se înconjure cu ziduri pentru a-şi asigura securitatea. Familiile s-au retranşat în castele, orăşenii în interiorul fortificaţiilor. Veneţienii, ca şi japoonezii, şi-au făcut din mare un zid mai eficient decât unul de piatră. Împăraţii Romei târzii au încercat în zadar să-şi protejeze imperiul printr-un zid de pământ. Chinezii au reuşit ceva mai bine, ridicând Marele Zid, care trebuia să împiedice, fizic, năvala invadatorilor şi, simbolic, infiltrarea culturilor străine. Comunitatea dintre ziduri, simţindu-se în siguranţă, se poate, până la un punct, dezvolta. Individul singur, înconjurat de un zid, nu este un ocrotit,ci un prizonier care poate, cel mult, evada.
Istoria culturală a zidului arată interesante modificări ale ponderilor celor două funcţii ale sale. Zidul securizant, inexpugnabil, al Evului Mediu începe să devină permeabil în perioada Renaşterii. Romeo îl escaladează fără mari riscuri pentru a o întâlni pe Julieta. Pyram şi Thisbeea îşi vorbesc şi se sărută printr-un zid despărţitor, care nu mai este însă etanş, ci plin de orificii şi fisuri, care permit comunicarea.Procesul de modernizare reduce progresiv importanţa funcţiei de apărare a zidului, pe care o converteşte într-una de delimitarea simbolică a unei proprietăţi teritoriale sau a unei entităţi culturale. Zidul compact devine gard rarefiat; realizat din reţele metalice sau din şipci verticale, el lasă privirea să treacă, avertizând-o, totodată, că trece printr-un hotar.
În Statele Unite, gardurile - când există - sunt scunde, primăriile reglementându-le înălţimea în funcţie de criterii de estetică urbană. Pe multe se văd însă inscripţii ameninţătoare la adresa celor care ar avea fantezia să le treacă. Comparativ, avertismentul neaoş "Atenţie! Câine rău!" sună placid.
Epoca modernă a accentuat rolul de închidere al zidului, în defavoarea celui de apărare. Castelele se transformă din redute în închisori.
Zidul modern nu închide numai indivizi, ci şi popoare. Zidul Berlinului readuce compactitatea ca principiu funcţional. El nu ocroteşte un sistem, ci împiedică evadarea din el.
Căderea zidului Berlinului a marcat simbolic trecerea în postmodernitate, nu atât prin dărâmarea, cât prin transformarea sa din baraj al comunicării în suport al scriiturii. Fragmentele lui au fost pictate, zgâriate, acoperite cu grafitti. În primii ani după Revoluţie, zidurile Bucureştilor, îndeosebi cele ale instituţiilor Puterii, au fost acoperite cu lozinci şi desene ireverenţioase. În toată lumea, zidurile clădirilor sunt expuse intervenţiilor semnificante, prin spray-uri colorate, instrumente ale tag-art-ei
Zona ciberspaţiului, dezvoltată pe infrastructura Internet-ului pare a nu cunoaşte alte ziduri decât pe cele determinate de spaţiul de iradiere ale unei limbi, deşi expansiunea englezei face caducă şi această separare. Surprinzător, însă, dezvoltarea spaţiului virtual şi a ciberculturii a readus în actualitate vechea funcţie a zidului, aceea de apărare. Apariţia viruşilor informatici insidioşi, atacurile hacker-lor, care vor să demonstreze fragilitatea siturilor, a condus la măsuri defensive, capabile să protejeze eforturile constructive din ciberspaţiu. Pe de altă parte, necesitatea asigurării proprietăţii intelectuale şi a confidenţialităţii comunicării au impus instituirea unor bariere care, virtuale fiind, nu au mai puţin însuşirile separatorii ale unui zid foarte real
În limbaj informatic, nu asemenea zid se numeşte firewall. Termenul desemnează un dispozitiv care limitează în mod diferenţiat traficul dintre "reţeaua tuturor reţelelor" şi o anumită reţea locală de calculatoare, de regulă realizată în cadrul unei anumite organizaţii
Reţeaua internă, izolată informatic printr-un firewall, implementează tehnologia Internet-ului în limite clar definite prin protocoale manageriale, constituindu-se într-un Intranet. Resursele de informaţie şi cunoaştere ale organizaţiei sunt puse la dispoziţia tuturor membrilor ei, dar sunt ferite atât de imixtiunile din afară, care le-ar putea corupe, cât şi de scurgerile către exterior, care le-ar putea diminua avantajul competitiv. Cu excepţia angajaţilor, clienţilor sau colaboratorilor bine verificaţi, restul lumii virtuale este ţinut la distanţă. Scopul este dublu: viruşii şi intruşii nu trebuie lăsaţi să pătrundă, membrii organizaţiei nu trebuie distraşi de la muncă (cica!)
Chiar cei care nu sunt închişi cu forţa în interiorul zidului informatic, nefiind supuşi constrângerilor impuse de infrastructura vreunei organizaţii, ajung să-şi delimiteze, de bunăvoie, câmpul acţiunii. Teama de contaminare îi face să evite contactele întâmplătoare, prin mecanisme de filtrare a poştei electronice; obişnuinţa îi face să frecventeze un număr redus de situri, având, toate, o clară identitate culturală
Un firewall reconstituie Zidul Chinezesc din alte materiale şi Zidul Berlinului din alte protocoale.
Comentarii
Trimiteți un comentariu