Cu mai bine de un an în urmă îmi imaginam ce bine ne-ar şedea să renunţăm la ceea lume urbană, să ne dedulcim la iarbă verde, cântec de păsări şi zgomot de râu, îndeplinind în acelaşi timp sarcinile care ni se cer printre ziguratele cartierelor de blocuri ale oraşelor. Sigur pentru cei care pot să se lipsească de prezenţa fizică la muncă, fiindcă aşa de absurdă n-am devenit peste noapte să vă recomand un chirurg prin e-mail, nici o maseuză HTTP. Nu văd însă de ce un proiectant, un desenator, un creator de modă ar fi musai buni numai pe asfalt.
Mi se părea atunci mie - optimismul bolnav - îndepărtată ipoteza aceasta, aproape, aproape utopică, dar nu chiar de tot. Şi uite că ajunserăm noi cu revista aceasta la numărul - matură vârstă la bipezi, plină tinereţe, aş zice, la publicaţiile pe fir - şi semne bune anul îşi croieşte. Fiindcă de o parte îi văd pe cei de la Fundul Moldovei că-şi traseră lumea în ogradă, iar acum, revenind în judeţul Arad, în primul ziar ce-l deschisei, ce-mi văzură ochii?
Păi, ce să-mi vază: cum un întreprinzător cu imaginaţie s-a pus pe crescut potârnichi, ale căror ouă însă, mai 'nainte de a fi clocite încă, zburară spre profitul frumos al crescătorului, pe aripile Internetului, care spre Columbia, care spre Portugalia, care mai aproape, spre Bulgaria.
Nu, categoric, lucrurile nu stau în ţara asta în care, din cincizeci în cincizeci de ani pare că totul rămâne încă de făcut. Fragilul fir şi încă mai fragilul satelit nu ne ajută numai la modul cel mai general, ci - foarte concret şi simplu - în viaţa noastră cea de toate zilele.
Compensare naturală - în măsura în care omul e un dat natural pe pământ - la alienarea civilizaţiei Occidentale, leac la înapoierea din care mereu încercăm noi ceilalţi să ne smulgem, uşă pentru puterile fiecăruia, fie că e vorba de creatorul lui Amazon.com, fie de arădeanul cu ograda plină de potârnichi, ori de bănăţeanul care s-a gândit sa crească struţi, Internetul îşi face loc în viaţa noastră cu mai mult succes - pare-se - decât pasta de dinţi. Cum însă rezultatele sunt şi mai vizibile şi mai rapide decît ale acesteia din urmă, să sperăm că exempla trahunt şi, firele întinse peste glob vor aduce acea modificare de gândire.
Mi se părea atunci mie - optimismul bolnav - îndepărtată ipoteza aceasta, aproape, aproape utopică, dar nu chiar de tot. Şi uite că ajunserăm noi cu revista aceasta la numărul - matură vârstă la bipezi, plină tinereţe, aş zice, la publicaţiile pe fir - şi semne bune anul îşi croieşte. Fiindcă de o parte îi văd pe cei de la Fundul Moldovei că-şi traseră lumea în ogradă, iar acum, revenind în judeţul Arad, în primul ziar ce-l deschisei, ce-mi văzură ochii?
Păi, ce să-mi vază: cum un întreprinzător cu imaginaţie s-a pus pe crescut potârnichi, ale căror ouă însă, mai 'nainte de a fi clocite încă, zburară spre profitul frumos al crescătorului, pe aripile Internetului, care spre Columbia, care spre Portugalia, care mai aproape, spre Bulgaria.
Nu, categoric, lucrurile nu stau în ţara asta în care, din cincizeci în cincizeci de ani pare că totul rămâne încă de făcut. Fragilul fir şi încă mai fragilul satelit nu ne ajută numai la modul cel mai general, ci - foarte concret şi simplu - în viaţa noastră cea de toate zilele.
Compensare naturală - în măsura în care omul e un dat natural pe pământ - la alienarea civilizaţiei Occidentale, leac la înapoierea din care mereu încercăm noi ceilalţi să ne smulgem, uşă pentru puterile fiecăruia, fie că e vorba de creatorul lui Amazon.com, fie de arădeanul cu ograda plină de potârnichi, ori de bănăţeanul care s-a gândit sa crească struţi, Internetul îşi face loc în viaţa noastră cu mai mult succes - pare-se - decât pasta de dinţi. Cum însă rezultatele sunt şi mai vizibile şi mai rapide decît ale acesteia din urmă, să sperăm că exempla trahunt şi, firele întinse peste glob vor aduce acea modificare de gândire.
Comentarii
Trimiteți un comentariu