Cu mai bine de un an în urmă îmi imaginam ce bine ne-ar şedea să renunţăm la ceea lume urbană, să ne dedulcim la iarbă verde, cântec de păsări şi zgomot de râu, îndeplinind în acelaşi timp sarcinile care ni se cer printre ziguratele cartierelor de blocuri ale oraşelor. Sigur pentru cei care pot să se lipsească de prezenţa fizică la muncă, fiindcă aşa de absurdă n-am devenit peste noapte să vă recomand un chirurg prin e-mail, nici o maseuză HTTP. Nu văd însă de ce un proiectant, un desenator, un creator de modă ar fi musai buni numai pe asfalt. Mi se părea atunci mie - optimismul bolnav - îndepărtată ipoteza aceasta, aproape, aproape utopică, dar nu chiar de tot. Şi uite că ajunserăm noi cu revista aceasta la numărul - matură vârstă la bipezi, plină tinereţe, aş zice, la publicaţiile pe fir - şi semne bune anul îşi croieşte. Fiindcă de o parte îi văd pe cei de la Fundul Moldovei că-şi traseră lumea în ogradă, iar acum, revenind în judeţul Arad, în primul ziar ce-l deschisei, ce-mi văzur...